Impresii ultra-maraton Bucegi 7500 ~ editia 2010

Event:	Marathon 7500	Data:	15-18 iulie 2010
Locatie:	Pestera, Mti. Bucegi/Romania	Probe:	Ultra Trail Running
Echipa oficiala:	Eu, Oana Badea ( finish cu Daniel Musat )	Denumire echipa:	La Schtroumpfette & Rêveur
Timp:	30h 12min	Distanta:	90 km
Diferenta de nivel:	7500m pozitiva	Pozitie:	neoficial #7 @categorie Rezultate

Dupa ghinionul de la editia din 2009 era clar ca eu si Sergiu trebuia sa revenim sa recuperam tricoul ( si pepenele ). Din pacate dupa ce ne-am facut planurile Sergiu a trebuit sa plece din tara cu job-ul asa ca a trebuit sa imi caut un alt companion pentru castigarea pepenelui. Initial ma gandisem sa merg cu cineva un pic mai bun ca mine ca sa traga da mine si sa simt un pic de “runners high” la sfarsit ( urmata de 5 zile de mers teleghidat :-p ), insa nu am reusit sa gasesc pe nimeni.
Am decis apoi sa merg la mixt cu Oana, mi-a placut ideea sa facem echipa si sa concuram in aceeasi categorie cu Gianina si Alin, Hoinarii si Nusu & Ioana. Acum a nu se intelege ca aveam planuri sa reusim sa ii intrecem dar macar aveam un target interesant sa ne tinem cat mai aproape de ei.

Acest maraton incepe de la an la an sa fie din ce in ce mai misto, si anul asta a confirmat inca odata ca este unul din maratoanele care nu trebuie ratate. Anul trecut am ratat experienta intregului maraton, dar anul asta am avut bucuria sa il simt in adevarata lui splendoare. Chiar daca nu pare o distanta cu mult mai mare decat un maraton este cu adevarat greu sa il termini, iar fiecare picatura de efort pe care o scurgi din tine ca sa fii cu un pas mai aproape de linia de finish merita.
E cu adevarat minunat sa pleci dimineata la rasarit din Pestera, sa prinzi apusul pe varful Bucsoiu, sa mergi pe creasta muntiilor intr-o noapte senina plina de stele si sa vezi orasele luminate la baza muntelui.

Acum gata cu starea poetica si sa trecem la povestire. Nu e asa interesanta si amuzanta, daca vrei poti sa sari direc la Concluzii pentru rezumat 😉

Joi pe la 14 plecam din Bucuresti cu echipa Camarazii ( Adrian si Zsolt ) cu directia Pestera. Dupa mici injuraturi la adresa drumului offroad ajungem in tabara de baza, instalam cortul si asteptam linistiti sedinta tehnica. Completam si fisa de inscriere si primim cu capul plecat injuraturile tipei de la CNPT : “futui franceza ei” ( cel putin eu ca am folosit google ca sa scriu corect :-p )

Sedinta Tehnica

Primim detalii despre traseu de la Marius, anul asta stiind o parte din traseu si am reusit sa mai inteleg ceva. Anul trecut la partea de nelamuriri imi venea sa ii spun daca mai poate repeta odata ;)). Primim si vesti bune de la organizatori despre noutatile de anul asta:
– sticle de apa si Cola ( dap Cola 😀 ) la CP-ul de la Omu care ar tb sa ajunga pentru toate echipele si pentru toate trecerile. Deci targetul a fost stabilit de Gianina …. tragem tare sa prindem a 3a Cola la Omu
– paste la CP-ul din Ciubotea ( si cica si calde 😀 )

Dupa asa vesti ne culcam mai linistiti si devreme ca ne trezim devreme la 5 😉 Dupa o siesta de dimineata si niste mic dejun ne punem frumos la start.

3 .. 2 .. 1 .. Start

Plecam in grup cu lumea si apucam si sa vedem o echipa care ratase startul si acum alerga in sens invers ;)).
Continuam coborarea spre Padina si ne tinem dupa Dan & Fane desi multi au luato pe scurtatura, insa se pare ca si Dan stie o scurtatura si mergem si noi ( si echipele din spate ) dupa ei. Se pare totusi ca era buna scurtatura .. chiar am iesit bine.

Cursa merge foarte bine si reusim sa tinem un ritm bun, nu stiu a cata echipa suntem dar chiar nu conta, oricum cursa e la inceput.
Trecem de Nusu si Ioana pe bucata spre Stana Regala, pe urcare pana la Piatra Arsa trecem si de Hoinari. La Piatra Arsa ne incurajeaza si cei din CP: Arata-ti bine, cei din fata voastra au venit transpirati si gafaiti. Chiar mergeam foarte bine.

Coboram pe Jepi Mari si dupa ce ne depasesc Hoinarii incercam sa ne tinem dupa ei pe cat putem. La un moment dat o taie pe o scurtatura, care initial credeam ca taie doar o serpentina dar ne-am trezit undeva inafara potecii. In acest moment imi era un pic ciuda ca am ales sa coboram pe aici .. poate era mai bine pe poteca si nici nu vedeam unde ne scoate scurtatura asta. Era si un pic tehnica cu saritori mai maricele. Si Alex era un pic nemultumit: “Pe carare nu era bine, nu ?”.
La un moment dat vad poteca, ma linistesc un pic cand il aud si pe Nusu in spate:
– Pe unde ne-ati bagat, credeam ca stiti vreo scurtatura mai buna.

Oare aduc eu ghinion ?

Cand coboram din nou pe poteca incepem sa incetim un pic. La inceput ma gandeam ca am tras prea repede pentru Oana si a obosit. Nu era asa grav .. mai aveam un pic pana in Busteni si apoi ne odihneam urcand mai usor pe Jepi Mici. Din pacate situatia era mai grava, lucru pe care l-am realizat cand Oana imi cere Ketonalul.
Coboram usor catre Busteni, si incerc sa nu ma gandesc la scenarii pesimiste. Vad pe fata Oanei ca lucrurile nu sunt asa roz.
Incercam sa ne odihnim putin jos in Busteni si apoi incercam sa urcam usor. Nu apucam sa urcam prea mult si ne oprim din nou.
Oana se simte foarte rau, nu poate sa mearga. Ne asezam undeva pe un bustean si salutam echipele care trec pe langa noi. Nu vroiam sa renuntam, dar situatia era destul de grea. O conving pe Oana sa coboram inapoi Busteni sa incercam sa luam ceva de la o farmacie. Cand ajungem undeva pe langa telecabina, eu fug repede pana in centru si cumpar de la Farmacie niste algocalmin fiole.

Stam vreo 45 de minute jos si incerc sa o conving pe Oana sa ramana in Busteni pana a doua zi, insa e la fel de capoasa ca mine ( daca nu mai tare atunci :-p ). Pana la urma am decis sa abandonam, eu urma sa continui singur si ea sa ramana jos inca vreo 2-3 ore sa isi mai revina si apoi sa incerce sa urce usor pana la Pestera impreuna cu cei de la tura scurta.

La 12.45 plec de langa telecabina ( si Oana a plecat peste 15 min tz tz tz :-p ) si plec catre Pestera. Urc pe Jepi destul de repede ( eram odihnit deja ;)) ), mai stau de vorba cu o alta jumatate de echipa poate continuam impreuna, insa plec mai departe pana la urma. Inainte de Caraiman fac un pic de dus, iar la cabana beau o Cola, ca pana la Omu mai e de mers.

Echipa prin imprejurare

In coborarea spre Pestera ma suna Daniel, Marian s-a decis sa renunte si decidem sa continuam noi doi. Ei erau in drum spre Omu si stabilim imediat ca ne vom intalnii inainte de Gura Diham pe coborarea pe Valea Cerbului.

Gata aveam din nou un target, dau repede pana in Pestera. Timp din Busteni: 2h 10m, un pic mai mult fata de anul trecut. In baza dau de Adrian si Zsolt. Impartim o portie de paste cu ton facute de Oana ( multumim :-* ) si apoi fug repede sa il ajung pe Daniel.

Pana la Omu ma intalnesc cu Marian, schimbam cateva vorbe, imi ureaza bafta si fug mai departe. Pe urcare dau peste Dan Lixandru care a alergat cu echipa de fete a Alinei Trofin, merg bine si Dan este incantat de noua membra Getica. In ultimii pasi catre Omu ma asteapta Lucian cu talanga si cu alaiul de turisti dupa el, imi spune ca Daniel abia a coborat pe vale.

Prima Cola la Omu

Frumoasa a mai fost, o asteptam de ceva vreme. Nu stau prea mult ca stau degeaba. Strang betele spre surprinderea celor din CP ( stiu, stiu ca o sa fiu certat si nu o sa am genunchi mai incolo :-p ) si pornesc in alergare in vale. O iau direct la vale si trec pe langa Alina si Cosmina, merg foarte bine. Pana in padure nu prea am vazut cararea, ca urmare m-am trezit la un moment dat pe versantul din dreapta. Partea buna am vazut o capra neagra si am exersat un pic prizele pe coborarea unor stanci, partea mai putin buna am pierdut un pic de timp.

Ma intalnesc cu Daniel in Poiana Costilei ( suntem ingineri doar , ne pricepem la estimari ;)) ) si hotaram sa o luam pe drumul cunoscut si sa nu riscam pe scurtatura.
Ii ajungem pe A-Team (Gabi&Cristi) la Gura Diham, ei o luasera pe scuratura. Cum mai e pana la omul ma decid sa bag o cola si o inghetata :D.
Aici Daniel da si numele echipei “Sedusi si abandonati” ( nu se refera si la mine, ca si asa Daniel are o bulina neagra ;)) )

Facem repede urcarea pana la Poiana Izvoarelor si ajungem imediat si la Prepeleac. Aici vedem 2 echipe, si in 10 minute ajung si A-Team.
Daniel stabilise un target sa tragem la locul 5. Aici eram locurile 5,6,7,8. Era ca un nou start. Intai pleaca cele 2 echipe ( pe care nu aveam sa le mai vedem ;)) ) apoi noi si A-team mai raman putin in CP. Dupa ce trecem din jungla de pe Bucsoiu, la un mic horn am vrut sa arunc betele in fata, insa unul pica si nu ma mai duc dupa el.
La un moment dat am ratacit putin fiind aproape sa o luam pe hornurile Malaiestilor prin Brana Caprei, dar Daniel si-a dat seama ca ceva e gresit si revenim pe traseu.
Ne reunim cu A-team si tragem impreuna pana la Omu. Si eu si Daniel eram cam obositi, eu am luat-o putin inainte si incercam sa ma gandesc doar la Cola ce ne astepta la Omu.

A doua Cola la Omu

Aici erau deja a 3a oara echipa Sponser, erau pe locul 1 acum. Ne-am asezat pe scaun si am bagat in mine o Cola si cu forta un sandwich. Mi s-a facut rau instant. Au plecat deja 2 echipe, insa si eu si Daniel ne tot intrebam reciproc “Plecam ?”. Niciunul nu era pregatit, ca sa nu mai zic ca ne mai facea cu ochiul si izoprenul oferit de cei din CP. Ajung si Alina&Cosmina si atunci ne hotaram. Plecam cu ele. Nu eram inca bine, dar parca nu imi mai era asa rau.
Vreo 10 minute mi-au dardait dinti pana am reusit sa ma incalzesc, dar apoi a mers bine. Coboram usor spre Ciubotea, era o noapte superba, cer senin si plin de stele. Se vedeau luminitele de la orase la baza muntelui, am uitat un pic de efort si unde suntem.

Am ajuns in Ciubotea, am bagat un ceai cald si niste paste care au mers la fix. Am bagat si un prim activator si am plecat mai departe. Urcam pana dimineata prin padure pana ajungem in Poiana Gaura. Inainte am anuntat fetele cu care mersesem toata noaptea ca noi ii dam mai departe mai repede.
Facem urcarea pe hornul Gaura, foarte frumoasa urcarea da si un pic grea. Ma anunta Daniel ca mai urmeaza o urcare pe o galeata, ca sa nu imi fac sperante ca am scapat ;))

Calculam noi ca ne-am miscat destul de bine, insa nu mai speram sa ajungem vreo echipa, eram pe 8 dar stabilisem sa incercam la 31h. Pe urcarea prin galeata ii ajugem pe cei de la A-team. Li s-a facut rau si au incetinit. Banuiau ca ar fi de la apa, dar pana la urma ne dam seama cu toti ca s-ar putea sa fie de la oboseala.

A 3a cola la Omu

Am atins si obiectivul asta, am baut a3a cola. Defapt eu imi stabilisem de cum plecasem de jos meniul. O ceai cald cu un sandwich urmata de o cola si un capucino.
Cred ca e cel mai asteptat si savuros mic dejun pe care l-am avut vreodata ;)). Aici il observ si pe Nusu, i se facuse rau Ioanei si acum se culcase putin ca sa isi revina.
Imi recuperez si batul, il adusese cineva ( mereu am norocul asta ;)) ).

Plecam bucurosi de la Omu, ce era mai greu se terminase era ultimul push catre finish, dar nu trebuia sa fie asa greu. Insa pentru mine incepea sa fie. Nu de la oboseala, dupa oprirea de la Omu din noapte mi-am revenit foarte mult. Ma simteam bine si chiar mai puteam sa trag de mine, asta s-a vazut si la Daniel si ne-am dat seama si dupa ritmul cu care ne-am miscat.
Insa picioarele ( talpile mai exact ) incepusera sa comenteze. De pe coborarea 2 de la omu incepusem sa simt ca am niste basicute la picioare, iar acum simteam aproape ca am toata talpa plina si ma ustura destul de tare, mai ales pe coborari.

Coborarea spre poiana Poiana Gutanu a fost criminala pentru mine, ma usturau talpile si nu puteam sa ma gandesc la altceva decat la finish si la a ma descalta.
De la Poiana Gutanu o luam rapid spre Strunga, dupa ce iesim din padure o vedem undeva departe, dar nu conta important era ca o vedeam si ca urma sa ajungem acolo.

Its the final count-down

Ajungem si in Saua Strunga, si aici ne asteptau Oana si Marian. Ei veneau entuziasti, insa eram cam neprietenos, nu mai imi suportam talpile :(. Am alergat ( macar o parte ) cu toti pana in pestera. Pe drum ni s-au alaturat si Claudia ( care a castigat locul 3 la Hobby .. felicitari ) si Ana-Maria ( care a primit neoficial titlul de Prima fata la CP15 ;)) ).

Trecem in final linia de finish si imi dau in sfarsit talpile la aer. Facusem defapt un fel de Trench foot, aveam pielea foarte sensibila de la stat in umezeala si de asta ma usturau.

Timp final: 30h 12min, locul VII (neoficial) la masculin

Mergem la Hotel pestera si dupa un dus ( multumim Ana-Maria pentru pont ) si o ciorba calda, parca fericirea ca am terminat era si mai frumoasa :D.

PS: A doua zi inainte sa plecam, iar nu gaseam betele nici ale mele nici ale Oanei. Pana la urma erau la hoinari care aveau masina de langa noi si le pusesera la ei in masina peste noapte. Incep sa cred ca am o super putere atrag lucrurile care le pierd inapoi ;))

Concluzii

O repet inca odata, un concurs absolut superb si ca traseu si ca organizare. E ceva fantastic sa ai un ciclu de 24h pe un traseu de munte, si sa ai parte de niste peisaje minunate pe traseu. Poti sa vezi niste poze aici. Cu siguranta ne intoarcem la anul si incercam din nou la pepene ;))

Ce am invatat pentru la anul

– e important sa stii traseul si sa nu te ratacesti. Noi am reusit sa nu pierdem foarte mult timp, insa unii au pierdut locul 1 din cauza unei rataciri mai mari 🙁
– o sa iau colanti lungi. E mai bine cu ei noaptea, sunt buni si drept compresie pentru carcei, te protejeaza si de bronz de tractorist si de urzici ;))
– e important sa te alimentezi bine. Nu prea merge doar cu geluri, cel putin nu pentru mine. Insa nici orice mancare nu intra
– cursa e scrisa abia la final. Niciodata nu stii ce se poate intampla, de la rataciri, pana la a ti se face rau si doamne fereste accidentari. Asa ca acum poti sa fii in grafic si peste 2 ore sa se intample ceva.
– e important sa fii mereu motivat si sa nu cazi prea tare in starea de oboseala, pentru ca te ridici cam greu de acolo.
– poti sa imprumuti din moralul altor echipe si sa te ajute mult mai tare decat un activator