Domnule Vlad Petreanu vă mulţumesc pentru speranţă

De dimineaţă am citit articolul postat despre dictatura alergăriatului. Recunosc că l-am citit şi a doua oară sperând că undeva citesc o steluţă de pamflet sau că opinia un pic cam tendenţioasă nu vă aparţine. Totuşi, am încercat să fiu zen şi să privesc constructiv situaţia.

În primul rând vă dau dreptate: bucuria şi pasiunea unor oameni pentru alergat nu ar trebui să vină la pachet cu un deranj enorm pentru alte persoane. Recunosc că nici eu nu sunt cel mai fericit când sunt blocaje de trafic pentru meciuri de fotbal, mitinguri sau alte evenimente. Dar totuşi încerc să fiu un pic tolerant şi să îmi văd de drum fără ironii la adresa participanţilor.

Dacă am înteles corect, articolul era menit să tragă un semnal de alarmă asupra politicii municipalităţii de a aproba astfel de evenimente pe trasee stradale. Iarăşi într-o oarecare măsură vă dau dreptate. Din perspectiva de organizator de evenimente şi eu mi-aş dori să existe o politică clară în acest sens, la fel cum există şi în alte oraşe mari din lume. Mi se pare normal să nu se blocheze centrul oraşului în fiecare weekend pentru diverse manifestări sportive sau nu. Dar hai să fim constructivi, hai să convingem împreună municipalitatea să aibă un regulament al evenimentelor sportive stradale.

Hai să vedem care sunt argumentele PRO şi CONTRA evenimentelor stradale (aici mi s-a părut foarte utilă postarea lui Chinezu), care sunt beneficiile acestor evenimente, iar apoi în urma unei dezbateri publice să se stabilească câte evenimente sunt acceptate pe an ca să împăcăm şi “eroicii brigadieri ai jumătăţilor de maraton” şi pe cei supăraţi când au loc “Daciade de rit nou”.
Dacă lucrurile merg bine putem eventual să stabilim şi nişte reguli pentru aprobarea acestor evenimente. De exemplu:
– timp minim cu care să se facă promovarea evenimentului pentru a asigura că locuitorii sunt informaţi de eveniment si restricţiile de circulaţie
– depunerea unui plan media care să garanteze un “reach” (cum zice englezul) cât mai mare al mesajului despre impactul asupra traficului
– intervale de zile şi ore când pot avea loc. Pentru că mi se pare normal să nu poţi face unul vineri dimineaţa între 07 si 12
– anumite direcţii pentru alegerea traseului. Normal că blocarea pentru câteva ore a anumitor bulevarde sau intersecţii ar paraliza oraşul, hai să negociem care sunt zonele critice si pe care nu ar trebui să le închidă nici un eveniment.

Revenind un pic la titlu să ştiţi că nu a fost unul ironic. L-am scris cât se poate de serios.

Ca un mic istoric, eu sunt un IT-ist convertit în sportiv amator de câţiva ani şi am “crescut” dacă pot spune aşa cu Maratonul Internaţional Bucureşti ce are loc în toamnă. La prima ediţie modernă (a fost reluat după o pauză) din 2008 am alergat primul maraton. În vremea aia aveam parte de înjurături “la cald” direct de pe geamul maşinii sau de pe trotuar (multe dintre ele fiind destul de simple şi seci, fiind moldovean sunt obişnuit cu unele mai creative). La cursa de duminică am avut parte de un traseu fără măcar o înjurătură, ba din contra, chiar încurajări de pe margine. Singura critică pe care eu personal am auzit-o (dar posibil să fiu puţin mai imun la ele după ce le-am auzit atâţia ani) este deocamdată doar din partea dumneavoastră. Pentru mine acest lucru este o evoluţie foarte îmbucurătoare.

Dacă la asta adaug că majoritatea comentariilor de la articolul scris de dumneavoastră cât şi pe Chinezu, sunt PRO astfel de evenimente, deja cred că viitorul sună bine. Cu siguranţă unele sunt scrise într-un ton răutăcios, dar am văzut şi multe comentarii scrise civilizat şi bine argumentate.
Când voi merge să obţin aprobare pentru următorul eveniment sportiv stradal o voi face mult mai încrezător că multă lume susţine astfel de evenimente şi nu suntem doar o mână de oameni dornici să blocăm traficul pentru plăcerea noastră egoistă.

Cu drag,
un alergător

Share your love
Gabriel Solomon
Gabriel Solomon

Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Articles: 1217

21 Comments

  1. subscriu la absolut tot ce ai scris.
    apropos de faptul ca ai crescut cu Maratonul de toamna din 2008, sunt curios cum va fi atunci cand vor fi 40.000 participanti cum se intampla in mai toate capitalele.
    pt mine la roma in 2012 a fost absolut incredibil.

  2. 30.000 de oameni au blocat duminica Bruxelul si nimeni nu a comentat. http://www.20kmdebruxelles.be/en/.
    Avem o populatie dubla fata de cea a Belgiei si cu toate astea am reusit abia sa strangem vreo 7500 de alergatori duminica. Vrem sa fim ca vesticii dar nu reusim nici pe jumatate.
    Vrem sa ne dezvoltam ca tara, dar omul asta gandeste doar pentru el.
    Cum am putea noi sa strangem 30000 de alergatori in parcul Herastrau? Unde?

    • Cred ca in orice tara exista opinii diferite si oameni care nu sunt foarte incantati de evenimentele mari. Totusi sper sa ajungem ca ei sa fie cel putin toleranti la existenta lor daca nu chiar sa isi schimbe opinia 🙂

  3. Eu nu cred ca Vlad Petreanu a avut intentii negative si nici nu cred ca are ceva cu cei care au alergat la semi maraton, ci cred ca are ceva cu proasta organizare si cu proasta coordonare dintre autoritati si organizatori. Sa nu uitam ca Bucuresti este deja un oras cu o infrastructura foarte slaba. Se doreste promovarea si punerea pe harta a capitalei, dar daca vrei sa faci asta, fa-o de la inceput pana la sfarsit. Ar fi iesit o capodopera daca ar fi fost toti multumiti.

    PS: E normal ca omul sa fie nervos daca ii pui piedici exact cand se grabeste si nici nu mi se pare eficient sa merg de la Bucuresti la Constanta via Timisoara.

    • Nici eu nu cred ca a avut intentii negative, dar in acelasi timp cred ca ar fi putut pune gandurile intr-o forma mai eleganta.
      In plus avand in vedere profesia lui m-as fi asteptat la un pic de documentare despre cum se alege un traseu de alergare ca sa nu spun de o propunere de solutii viabile si nu in parc.

  4. Foarte bine ai punctat Gabi. Sunt in totalitate de acord cu ceea ce ai scris. Probabil ca distinsul domn Petreanu ar fi inteles macar cu 1 gram mai mult punctul tau(nostru) de vedere daca ar fi alergat chiar si 1km in viata domniei sale, sau ar fi participat la vreun cros/maraton. Te felicit pt tot ceea ce faci, pentru articol si voi sustine mereu astfel de ‘miscari’.

    Numai bine! 😉

    • Asa cum am scris chiar nu tin ca toata lumea sa alerge ci sa avem o toleranta macar pentru ceilalti si sa nu facem afirmatii putin rautacioase doar pentru ca nu suntem de accord cu o situatie (inchidere de trafic pentru evenimente sportive)

      • Dar, uite, Gabi, eu sunt de parere ca *toata lumea* ar trebui sa mearga cu bicicleta. Eu abia dupa experienta motocicleta (si apoi bicicleta) am putut spune ca sunt un sofer cat de cat atent in trafic. Asta poate pentru ca inainte mi-a fost mai greu sa ma pun in sosonii altora. Vlad Petreanu pare sa fie din categoria mea, la cum s-a exprimat in primul articol. Dar deja de la al doilea articol incep sa cred ca e constient de asta si nu vrea sa faca nimic in aceasta privinta, totusi, ceea ce e usor ingrijorator. Sau ca nu stie cum sa recunoasca faptul ca a avut o iesire nedemna de el.

        Un curs aprofundat de empatie, asta ne lipseste 🙂

        • Sunt perfect de accord cu tine Adrian ca ar ajuta mult daca Vlad ar incerca sa alerge macar la o cursa.

          In acelasi timp nici nu poti sa practici toate sporturile ca sa ii intelegi pe toti.
          Caz in care asa cum ai spus si tu un curs de emaptie ar fi la fix :))

  5. Un articol plin de bun simt…Multumim Gabi Solomon! Ai reusit sa sintetizezi ceea ce noi simteam dar nu reuseam sa exprimam in cuvinte…

  6. Sunt uimit sa vad la un om ca Vlad Petreanu o gandire atat de ingusta, dupa ce am alergat la Wings For Life prin satele de pe soseaua veche spre mare (DN3 si DN3A) si am fost aplaudat, incurajat si am batut palma cu o groaza de copii , oameni de conditie mai joasa si de diferite etnii.

Leave a Reply to gabi solomonCancel Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.