Alergare și povestit cu Eliza Nitescu – Pe urmele celor mai Buni

Miercuri am reușit să mă văd cu Eliza, câștigătoarea la invitația lansată în cadrul proiectului celor de la Mercedes-Benz: “Pe urmele celor mai buni”. Am alergat o tură de lac în Herăstrău, iar după am stat un pic la povestit despre sport. Cu această ocazie cei de la Mercedes-Benz ne-au împrumutat o mașinuță drăguță așa că să ne deplasăm cu stil 😀 La final am zis eu poezia cu “Ursuleț de catifea ce se dă nu se mai ia” dar tot a trebui să predau cheile 🙂

Eliza, dincolo de pasiunea pentru alergare și alpinism, se implică foarte mult în cauze sociale. Cea mai dragă ei este Asociatia P.A.V.E.L. pentru are a avut mai multe inițiative de fundraising pe Galantom. A urcat pe vârfurile Aconcagua, Elbruls și Kilimanjaro. Toate ascensiunile le-a dedicat pentru proiecte sociale, reușind să strângă până acum donații de peste 33.000 de lei. Ea fiind nominalizată recent pentru premiul Galantom din cadrul Galei Oameni pentru Oameni.

Cum am primit de ceva timp un GoPro am încercat să mă mai joc puțin cu el. Trebuie să mai exersez cu siguranță, dar ce a ieșit de data asta gășiți mai jos.

Share your love
Gabriel Solomon
Gabriel Solomon

Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Articles: 1217

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.