Ai participa la Ziua alergarii la serviciu?

Aseară la podcastul Primul Maraton am vorbit despre o iniţiativă Run to Work Day. Pe 26 aprilie oamenii au fost încurajaţi să folosească alergarea că modalitatea de a se deplasa de acasă la birou sau invers. Motiv pentru care m-am gândit să facem şi noi o astfel de zi, aş zice eu în septembrie.

Care ar fi scopul?

Prin această iniţiativă eu cred că putem promova mult mai bine ideea de a face mişcare în fiecare zi şi cum ai putea să incluzi în programul tău 30 de minute de exerciţii fizice.

Ce ar trebui să faci?

Să folosesti alergarea ca modalitate de deplasare către şi/sau de la birou în locul maşinii, autobuzului sau altor mijloace de transport motorizate :-p. În plus, cei care pot, ar putea integra o alergare scurtă în pauza de prânz. Ideal însă mi-ar plăcea să văd oamenii încurajând colegii să facă acelaşi lucru, poate chiar să se formeze în felul acesta o mică alergare de grup a companiei la care lucrezi. Asta chiar ar da un alt sens expresiei “a sparge uşa”. Îmi şi imaginez un birou plin de oameni îmbrăcaţi office care la ora de plecare se schimbă şi ies simultan în alergare din clădire 😀

De ce ai face asta?

Cum spunea şi Cornelia aseară, aceste alergări (de la şi către birou) nu pot fi chiar antrenamente, însă cred că din când în când pot fi o schimbare foarte plăcută. În loc să stai prins în trafic poate peste o oră, petreci acel timp făcând o activitate plăcută, mai ales dacă găseşti o rută care să includă un parc sau măcar străduţe liniştite.

În ce dată credeţi că ar fi cel mai indicat?

Eu mă gândesc la vineri, 20 septembrie 2013. Însă dacă ai alte propuneri te rog să le postezi în comentariile de mai jos

Tu ai alerga? Ce alte idei ai pentru această zi?

Share your love
Gabriel Solomon
Gabriel Solomon

Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Articles: 1217

4 Comments

  1. O idee buna. Mie mi s-a intamplat de mai multe ori ca dupa servici sa ma schimb acolo si sa o rup la fuga spre Herastrau si apoi acasa.

  2. buna idee! in Londra e destul de practicata aceasta metoda. au inclusiv asocieri cu mici firme de transport care le duc echipamentul/laptopul/geanta la sediul firmei ca sa nu fie nevoie sa alerge cu el in spate.

    eu una as alerga cu mare placere si de acasa la birou si invers in fiecare zi,dar din pacate nu am unde sa fac un dus scurt ptr primul sens.

Leave a Reply to Dragos CMDCancel Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.