11 pași pentru trotuar fără mașini la grădiniță

Prin decembrie 2018, mi-am propus să devin petiționar de serviciu. Am pornit de la nemulțumirea că la grădinița fetelor aleea de intrare era mereu cu mașini pe trotuar. Luna asta, după 3 ani, am reușit să vad stâlpișorii montanți. Mai jos sunt pașii urmați în tot acest timp 🙂

Aș vrea să spun din capul locului, nu vreau să zidul plângerii. Vreau să îmi aduc aminte şi eu poate, că atunci când te ții de o chestie, până la urmă se găsește o rezolvare. Binenţeles că anumite lucruri ar trebui făcute mai bine de instituţia X sau Y, dar până la urmă, tot noi suntem cei care ne lovim de problemă, aşa că noi ar trebui să fim mai perseverenți şi mai interesaţi. Dacă e o problemă cu ceva în casă, până la urmă nu contează că e de la vechiul proprietar, constructorul sau meseriașul nu şi-a făcut treaba, că ai plătit deja. E o problemă de care te tot lovești şi te chinui până îi dai de cap. Oraşul este al nostru, noi locuim în el, chiar dacă e administrat de diverse instituţii.

Revenind la stâlpişori 🙂

Situaţia iniţială

Ultimii metri înainte de a intra în şcoală erau pe o mică alee (150m) prevăzută cu un trotuar, dar pe care erau mereu maşini. Din păcate, se permitea accesul părinţilor în curte, astfel că te fereai mereu de maşinile care intrau şi ieşeau, ceva de vis. Mai ales iarna, când mai era polei pe jos şi sperai să nu patineze unul spre tine.

Pas 1 – Discuţie grădiniţă

În primă fază am încercat să discut cu directoarea dacă nu putem închide curtea școlii pentru a nu mai avea situația asta. Din păcate, se pare că a mai fost o încercare în trecut, care s-a soldat cu paznicul aproape bătut, așa că trecem la pasul 2.

Pas 2 – Realizat afişe

Încercăm cu rugăminții. Obțin acordul grădinițelor (sunt 3 în zonă), să punem bannere cu mesaje prin care să descurajăm parcarea. Efectul a fost zero 😀 Partea bună a fost că încă mai sunt banerele acolo după 3 ani. Eu am fost pesimist și am produs vreo 10 ca să mai tot înlocuim dacă dispar.

Pas 3 – Peţiţii peste tot

Cum nu prea pare să funcţioneze nimic, încep trimiterea de petiţii să montăm stâlpişori. Ca să fiu sigur, încep să trimit peste tot: Primăria Bucureşti, Primăria sector 6, Administraţia Domeniuliu Public, Administraţia străzi, Compania municipală Străzi, Poliţia locală sector 6.

De la multe primesc răspunsuri automate şi nimic mai mult. De la altele primesc direcționării către instituția abilitată, de cele mai multe ori ADP (Administraţia Domeniului Public).

Pas 4 – Cereri audienţe

După ceva luni la care am primit doar răspunsuri de la o instituție la alta sau că se face, se analizează, m-am apucat să trimit cereri de audiență către ADP și Primăria de sector. Într-un final am reușit să intru în audiență la ADP, unde am primit sfatul să încerc o cerere din partea grădinițelor către Comisia tehnică de circulație, căci ei nu pot face nimic fără aprobare de la ei. Iar dacă fac unitățile de învățământ direct, o să treacă mai repede.

Pas 5 – Comisii şi aprobări

Așa că am început să iau legătura, iar doamnele directoare de la grădiniţe au fost foarte operative, aşa că am trimis toate cererile chiar în săptămâna respectivă. Din păcate demersul nu a fost cu mai mare succes.

Pas 6 – Cheamă un prieten

Cum nu prea găseam o rezolvare, am decis să caut adresele consilierilor locali din sector 6 şi să încerc să le scriu. Am găsit deschidere la unul din consilierii USR, care a mers la ADP si a primit asigurări că se vor monta.

Pas 7 – Am rezolvat problema

Am ajuns cumva la final de 2019 la acest moment, moment în care s-au realizat mai multe lucrări de asfaltare în sector. Aşa că printre ultimele răspunsuri, am primit asigurarea că după amenajări se va realiza şi marea lucrarea de pus stâlpişori. De asfaltat, au asfaltat, dar cu ocazia asta a dispărut şi trotuarul. Aşa că problemă rezolvată, acum nu mai e nevoie de stălpişori.

Pas 8 – Amenzi şi constatări, trotuarul există

Printre toţi paşi de mai sus, mai făceam din când în când şi reclamaţii la Poliţia locală să amendeze pe cei care parcau pe trotuar. Primeam deobicei un raspuns general că au trimis agenţii, vor trimite câtre Brigadă pentru identificare etc. Dar după marea asfaltare am primit răspunsul că nu pot face nimic, constatând că nu e trotuar. Aşa că am început operaţiunea “Trotuarul există” :D. Am reuşit surprizător de repede să obţin o constatare de la Poliţia locală o constatare că trotuarul a fost desfinţat.

Pas 9 – Care ai luat bă trotuarul

Am ajuns în 2020. Înainte să rezolvăm problema cu stâlpişorii, trebuie să vedem cine pune trotuarul la loc. Ca la clasa generală, toate instituţiile spun: Nu eu, vezi vizavii. Eu doar contractez, ceilalţi fac dosarul lucrării, ba cei care fac recepţia trebuie să verifice.

Pas 10 – Strategia pisălogului

Spre final de 2020, am deja vreo 6 luni de plimbat între 2-3 instituţii (ADP, Compania Municipală şi Primărie). Trebuie o strategie nouă.

Am scris frumos un email către toate 3, am pus constatarea de la Poliţia Locală, pozele înainte şi după şi l-am făcut template în Gmail. Apoi m-am pus pe programat emailuri, o adresă luni, una miercuri şi una vineri. În 15 minute am programat toate emailurile pentru luna respectivă.

După vreo 2 luni de trimis 3 emailuri pe săptămână am primit un telefon disperat de la o doamnă. Mă ruga frumos să nu mai trimit, ea trebuie să îmi tot răspundă. Dar după telefonul ăsta, se pare că doamna nu mai rezista şi a găsit pe cineva pe acolo care să revină cu un răspuns pozitiv: vă comunicăm că delimitarea trotuarului se va face prin montarea de stălpişori de protecţie.

Pas 11 – E gata? Dar acum? Acum?

După răspunsul că se face, am redus rata de emailuri. Am trecut la un email pe lună către ADP. E gata? Când se face?

Până s-au pornit motoarele, a venit deja iarna lui 2021, aşa că la vară de acum.

Habemus STĂLPIŞORI

Mi-am notat în calendar data, 4 februarie 2021. Data la care mi-au răspuns cei de la ADP că e gata lucrarea.


Fetele au ajuns de mult la şcoală, dar o să o mai iau pe ocolite din când în când să admir această priveliște 😀

Următorul plan: School Streets

Acum că mi-am luat diploma de petiţionar, am zis să încerc ceva mai provocator. Aşa că următoarea idee este să obţin la şcoala fetelor un proiect de tipul School Streets. Adina este în clasa a 2-a aşa că sper de data asta să prindă şi ele rezultatul până merg la liceu.

https://youtu.be/dlyLZ3lT6jU
Share your love
Gabriel Solomon
Gabriel Solomon

Ultramaratonist, Galantom, organizator de evenimente sportive

Articles: 1217

2 Comments

  1. Si eu, care credeam că autorităților, iată, le pasă. Mă bucur să constat că tu ești omul din spatele demersurilor, dar sunt dezamăgit să constat că nu s-ar fi mișcat nimic fără aportul tău.
    Am remarcat si eu astăzi stâlpișorii. Și tot azi am văzut postarea pe FB.
    Felicitari pentru implicare și pentru perseverență!

    • Eu cred că e nevoie și de noi sa atragem atenția problemelor pe care le observăm. Dar sper că data viitoare sa fie mai ușor. Cred că ajută să fie mai mulți care semnalează aceeași problema. Cred mult în presiunea publică 🙂

Leave a Reply to Gabriel SolomonCancel Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.